Ploaie de toamnă

Plouă vârtos, abrupt, cu ochii-nchiși,
Din norii suflecați gospodărește
Și pomii-s uzi și reci și interziși
Și frunza-ngălbenită răgușește.

Un univers de umezeală gri
Se-nstăpânește peste tot și toate
Și veșnicul „a fi sau a nu fi?”
Are soluția-n…umiditate.

De-atâta rece și de-atâta sur
A zgribulit și aripa nădejdii,
Făcând din zbor doar un târâș obscur
Sub ramuri dezbrăcate de odăjdii.

Pătrunde umezeala până-n miez,
În oase-i frig și-n suflet burnițează,
Și pe pământul îmbibat, obez,
Doar deprimantul plumburiu tronează.

Și, ca o frunză, prins de ramul meu,
Simt că sunt victima acestei toamne
Căzând în gol, dar strig la Dumnezeu:
Mă prăbușesc, întinde-mi mâna, Doamne!

Un suflu numai și a fost deajuns
Ca să dispară-această apăsare,
Și-am înțeles al Cerului răspuns:
Deasupra norilor e veșnic Soare!

Simion Felix Marțian

Timp și veșnicie

Mă răstignește timpul pe cadrane
Și orologii mușcă nemilos
Coltucul meu de timp, insidios,
Și-mi cresc clepsidre goale în găvane.

Se-nchide lanțul timpului prin mine
Și-n foi de calendar mă simt captiv
Când mă-nfășoară strâns, ultimativ,
Turnându-mi stropi de stingere în vine.

Ca rob al clipei ultranumărate
Și-al numărului de celule rob,
Mă răzvrătesc, contest și dezaprob
Statutul meu de candidat la moarte.

Creat să am, să port, să fiu lumină,
Când dintre bezne moarte mă ridic,
De la condiția de rob abdic
Cu inima de veșnicie plină.

Privesc fereastra spre eternitate
Deschisă pentru mine de Cristos,
Și gândul zborului, gând luminos
Mă umple de o vie voluptate.

Mă smulg din timp, nu recunosc robia,
Nu-i calendarul universul meu,
Căci prin umblarea mea cu Dumnezeu
Inspir cu aerul și veșnicia.

Simion Felix Marțian
Vulcan, 24 octombrie 2017

Sonet înflăcărat

Când îmi drapez cu vată epitetul
Și-ncalț cu pâslă fiecare verb,
Pot să mă dărui versului ca șerb,
Căci fierb doar eu, nu fierbe și sonetul.

Nu cântă versul sub condei imberb
Ce nu-i cunoaște focului secretul,
Și doar scâncește jalnic alfabetul
Nealtoit pe un imbold acerb.

Eu vreau să încrustez în bronz de clopot
Tot patosul vibrând în stihul meu,
Și vuiet să devină orice șopot;

Cu vatra-ncinsă vreau să scriu mereu
Și verbele dezlănțuite-n tropot,
Cu versul meu slăvind pe Dumnezeu!

Simion Felix Marțian
Vulcan, 14 octombrie 2017

Felix Marțian - Dumnezeu și Puterea de Stat (Predică video)

Sonet rourat

Aleargă bezna spartă de cocoși
Și-n tinda zilei, pe covor de rouă,
Lumina țese o hlamidă nouă
Din fir solar și-argint de zori lăptoși.

Revarsă cerul aur, parcă plouă
Cu stropi de tihnă, vii și luminoși,
Și-n zorii rourați și răcoroși
Ridic spre Tatăl mâinile-amândouă:

Mi-ai dat prin dimineață-un început,
Și-n roua ei un strop de neprihană
Să cred mereu că Tu, din absolut,

Ne strângi la piept cu ziua diafană
Să dai și azi, cum dat-ai în trecut,
Cu roua dimineților…și mană!

Simion Felix Marțian
Vulcan, 30 septembrie 2017